marți, 18 aprilie 2017

Bucatica noastra de tara care iti aduce aminte de unde ai plecat

Consulatul Romaniei din Sevilla, ora 9.35 AM, astazi. 
Eu, Ligia si una bucata copil, intram increzatori inauntru. Nu erau multe persoane si de la intrare ne-a luat in primire un tip: ''Stati in hol pana termin eu cu lumea de-aici''. 
Zis si facut. Cuminti... asteptam. 
Termina cu tipii, niste bruneti care nu stiau sa scrie si le-a completat el formularele. 
Ne striga, ii explicam ca vrem un pasaport CRDS pentru copil, trage omu' trei formulare, ne explica clar ce trebuie sa scriem si unde, ne zice cat costa si ne arata copiatorul. 
''Bagati 20 de centi la fiecare copie si faceti copii dupa astea''- si ne arata dupa ce.
Ma duc si schimb la barul din colt, cumparandu-mi o cafea, ca altfel... aia nu au. :D
Ma intorc si dupa ce completam formularele... una din tipele de la ghiseu ne indica coada pentru pasapoarte. 
Ne asezam acolo si dupa vreo douazeci de minute, timp in care la coada cealalta s-au asezat o gramada, tipa de la pasapoarte ne anunta sa trecem la cealalta coada ca ea pleaca ''in spate''. 
Bineinteles ca am facut ca Coca Cola. Pai macar trebuia sa anunte care e ultimul pe care il preia si sa anunte ca ceilalti sa se care la coada cealalta. 
Imi raspunde pe un ton sec, care m-a scos din sarite si mai tare: ''Asezati-va dincolo, multumesc''. Cu o aroganta uimitoare. 
nu aveam ce lupte sa duc in situatia aia, ea fiind dupa geam si disparand, asta e clar, dar am asteptat linistit sa ne intalnim la fotografie. 
La preluarea actelor, a vrut sa-mi mai ciuguleasca 50 de euro pentru traducerea empadronului... dar noi aveam NIE. Japca pe fata. 
Mai mult, a incercat sa ma convinga sa nu ii fac CRDS pe care platesc 100 de euro, ca vezi Doamne, la 14 ani nu o sa-i scot buletin. 
Bai, ma lasi... trebuia sa platesc pentru pasaport in tara vreo 225 de euro basca sa-l zapacesc pe tata pe-acolo. Vor tipii sa te jupoaie, asta e clar. 
Toate reglate, mai stam inca vreo 40 min sa-i facem poza. 
Intru si tipa de la ghiseu, febletea mea de dinainte, m-a luat direct: ''Mi-ati facut plangere la MAE?'' 
Mai fata... am vrut sa ma opresc si sa-mi pun in functiune bunul simt. 
Mi-a explicat ca daca a gresit e din cauza ca are pste 200 de oameni pe zi, ca majoritatea sunt analfabeti si tigani si ca nervii lor au limite. 
Am indrumat-o spre un aprozar, sa vanda rosii daca e stresata si daca si-a ales meseria asta, sa faca cursuri de intarirea psihicului sa poata rezista. 
Si le-am mai explicat ca functionarul de la Ambasada este exact ca un ospatar, el neaducandu-ti carnati prajiti, in schimb te serveste cu formulare. 
Nu stiu ce a inteles din ce i-am povestit, dar sigur o sa-mi tina minte moaca data viitoare. 
Lovitura de gratie a fost data cand le-am zis ca vreau pasaportul sa-l trimita prin posta. 
A venit o cucoana, cu gura mare, ca nu se mai poate, ca s-a facut asa, dar acum nu se mai poate. 
Dupa ce i-am explicat ca i-am dat 100 de euro si trebuie sa tina tonul jos, si-a revenit femeia si a coborat din copac. 
Zice ca nu stie daca il preiau si trebuie sa plateasca ei taxele. 
Ma doare-n cot... eu am facut cererea, i-am pus sa-mi dea numar de inregistrare la ea cu japca, pentru ca se uita patrat si nu intelegea de ce vreau sa o inregistrez si astept sa-mi trimita pasaportul ca in orice tara civilizata. 
Este urat ce fac si ce se intampla. 
Am vazut oameni sarmani, de toate etniile, umiliti si certati, pusi la colt ca pe animale, Oameni care nu stiu cum sa se impuna in fata Marelui Functionar de Consulat. 
Tipul de la poarta, este cel mai de treaba dintre ei. Desi la prima vedere pare mai ciudat, este cel care ii ajuta pe toti care nu stiu sa scrie si sa citeasca sa-si completeze formularele. 
Cat am stat acolo, nu a refuzat pe nimeni. 
Sper sa nu mai am nevoie curand de Consulat. Dar daca mai am nevoie, am sa fac la fel. Nu am sa ma las umilit la mine in tara, pentru ca bucatica aia de pamant este Romania.

vineri, 14 aprilie 2017

Emigranti... asta suntem

Intru in casa si ma loveste un miros puternic de sarmale, care ma duce instantaneu cu gandul la Craciun. 
Ma uit in jos, la slapii mei de doi euro si constientizez ca e cald si de fapt e Pastile. Vad si ouale vopsite pe masa din bucatarie si drobul pregatit langa ele. 
Afara e cald si am ganduri si sentimente amestecate, fara mare parte din familie, la 4000 de km departare de tot ce inseamna radacina a mea. 
Nu-i bai... asa a fost in ultimii 10 ani, aproape ca am ajuns sa credem ca asta e starea normala si fireasca a lucrurilor. 
Si totusi mie dor de mama. Si de tata. Si de toti cei dragi de-acasa. 
Mi-e dor de ei tot timpul, nu doar de sarbatori. Eu sunt un dezradacinat partial, o parte din gandurile mele ramanand acolo. 
Poimaine, o sa ne luam oua si cozonac la plaja si o sa ne bagam picioarele in ea de mare, cu un ou intr-o mana si o bucata de cozonac in cealalta si o sa vorbim cu bunicii prin video telefon, sa ii simtim si pe ei aproape. 
Emigranti... asta suntem.