Emigrantul de succes

Ma intreba cineva, cum sa ajungi emigrant de succes? 
Nah belea, ca la asta nu m-am gandit. M-am gandit numai la faptul ca trebuie sa fac ceva cand am ajuns aici, ca ni se terminau banii si maine nu mai aveam ce manca. 
Nou veniti, nu aveam de unde imprumuta nici un litru de ulei, dar sa mai ceri 20 de euro imprumut. 
Nu ca ti-ar da cineva, dar zic si eu...
Emigrant de succes, ajungi cred in momentul in care ai sa te simti in siguranta si cu veniturile si cu munca si cu odihna... intr-un cuvant, ca acasa.
Nu conteaza ce prag atingi, pentru ca nu-i asa, sunt emigranti care au bani, altii care sunt pe o linie medie si altii mai nevoiasi.
Ca in orice parte a lumii.
Emigrant de succes esti atunci cand nu traiesti din ajutoare si din alocatiile copiilor si pui si tu umarul la constructia societatii in care te-ai integrat.
Hotii, curvele si cersetorii, nu pot fi nici macar emigranti, pentru ca ei nu numai ca nu aduc niciun folos societatii in care traiesc, dar nu-s stabili. Pleaca si vin pe sezoane, sau devin consumatori pe banii contribuabililor cand ajung la puscarie.
Orice emigrant e de succes, atata timp cat este util, onest si isi vede de viata lui, traind in armonie cu bastinasii.
Savurati viata si lasati succesul in grija viitorului.
Fiti oameni si veti deveni emigranti de succes.

Mai avem putin si scapam anul asta de turistii romani

Mai avem cateva zile si scapam de turistii romani care ne invadeaza plajele din Spania, Italia, Franta cu manelele lor date la maxim in masinile lor de lux, cumparate in leasing.
Putem gasi si noi linistiti conserve de ton, ulei de masline si jamon, nu mai e nevoie sa stam la cozi infernale dupa ce rup astia supermarketurile in doua.
Vin ei cu regionalismele lor si-i auzi peste tot.
 ''Uai... uiti maslinii, sui-te repidi pi raft sa dai jos tri borcane ca se sfarsestii'', de-ti rup urechile in doua.
''No... apai stai molcom, ca ie destul'' se aude din alta parte a magazinului..
Lacuste de erau si nu ne faceau asa vraiste prin linistea vietii noastre.
Inarmati cu pachete mari de seminte, se cred pe plaja la mamaia si sparg incontinuu pe nisipul de la Mediterana, arunca hartii pe care uita sa le mai culeaga si se uita ca niste girofare sa nu cumva sa stea cu cearsaful langa alti romani.
Cand merg la restaurant, au auzit ei ca daca vorbesti in romana te inteleg astia si comanda jumate de ora ce mananca in zece minute.
E adevarat ca atunci cand dau de un roman ospatar, intai ii spune ca au venit cu BMW-ul in vacanta, ca are cu el 5000 de coco si pe urma isi comanda meniul de 7 euro.
Duceti-va ba acasa si lasati-ne cu viata asta a noastra, saraciilor ce sunteti.

Acesta este doar un pamflet, noi ne bucuram maxim cand vedem conationali prin tarile prin care suntem rasfirati, ii ajutam cu informatii si chiar bem cate o bere cu cei care ne baga in seama.
Ca mai sunt si care ne ocolesc, dar noi nu ne suparam.
Iubim Romania si tot ce este roman. Va imbratisam.

Ne descurcam

Plecat de 10 ani din Romania. 
Nu m-am mai intors si nici nu-mi vine. 
Nu pentru ca mi-e frica de sistem, pentru ca acolo m-am nascut, acolo am crescut si m-am invatat cu el. 
Dar m-am saturat sa ma ''descurc''. Ca asa am trait, descurcandu-ne. 
Ne descurcam sa ne facem rost de carne, sa ne facem rost de benzina, de portocale, plecam cu un bec ars in buzunar la fabrica si ne intorceam cu unul bun acasa, dadeam 20 de litri de benzina luata pe cartela din Bucuresti si ne dadeau salamuri si carne rudele din tara...
A venit revolutia si pare-se ca s-a mai liberalizat treaba.
Produse erau acum, dar nu erau indeajuns bani. Dar ne-am descurcat.
La spital aveam o cunostinta, pe la primarie mai aveam alta si cu o ciocolata scoteam adeverinta, schimbam permisul mai repede ca vecinul era politist, la scoala mergeam cu doua buchete de flori si salvam copilul de corijenta si uite asa este si in ziua de azi.
Nu mai vreau sa ma ''descurc''. Vreau sa traiesc cum traiesc de 10 ani incoace, sa ma duc sa platesc taxa la permis si sa mi-l dea in 10 minute, sa duc copilul la scoala fara sa platesc fondul clasei, sa merg la primarie si sa zambeasca oficianta si sa-mi dea ce am nevoie, sa merg la medic si sa ma scaneze fara sa dau o atentie pentru un RMN...
Aici... societatea ''ne descurca''. Noi nu mai trebuie sa o facem.
Ca tot e 23 August...

Cand Coranul plange

Am pus titlul asta pentru ca o gramada de musulmani s-au adunat la Madrid, pentru a acuza teroarea instaurata de islamisti si de a lua pozitie fata de atacurile teroriste cu o frecventa fara precedent ce tocmai s-au desfasurat in ultima vreme.
Au scandat, au marsaluit si ce este cel mai important, au transmis Lumii ca nu sunt de acord cu ce se intampla.
Este un semnal bun, o decizie buna si sa speram ca intradevar se delimiteaza de aceste acte barbare si nu este doar o imbunatatire a imaginii lor in Europa.
Incercam sa credem in manifestatia asta, speram sa se alinieze la cerintele Europei si sa se integreze cu succes.
Foto credit: Madalina Roman (Madrid)

Blestemul strainatatii, iti aduce beneficii

Te gandesti sa pleci din Romania, sa faci bani macar de o masina mai buna si sa te intorci...
Si pleci.
Ajungi in strainatate, reusesti sa te angajezi pe undeva si muncesti, strangi ceva bani, dar a trecut un an de cand nu ti-ai vazut familia.
Te gandesti ca asa nu se poate, ai banuti sa inchriezi un apartament mai mare si sa-i aduci si pe ei, sa nu traiti separat pana faci banii de ce-ti propui.
Ii aduci, dai copilul la scoala, vezi cum nevasta invata limba tarii in care stai pe zi ce trece mai bine.
Aproape s-au integrat, copilul nu prea mai mananca ciorba facuta de mami, pentru ca la scoala le da altceva de mancare si s-a invatat cu mancarea de-aici.
Cand se imbolnaveste cate unul din familie, dai fuga la spitalul cel mai apropiat si ai parte de cea mai buna atentie.
Cu scoala copilului nu prea ai nicio grija ca nici fondul clasei nu-l strange nimeni.
Si te inveti cu asta...
Mai trece ceva vreme si te gandesti ca ar fi buna o vacanta, ca dupa trei ani ar fi cazul sa-ti revezi parintii.
Si iei familia, masina ta cu numerele de inmatriculare din tara in care stai si pleci la drum catre tata si mama, de care iti este foarte dor.
Intri in granita si de-odata te izbeste sentimentul de-acasa, cu carutele de pe sosea, cu gaurile din asfalt, cu vamesul care se uita la tine ca la un rahat aterizat in zona, cu puzderia de copii la cersit care te asalteaza sa le dai ceva... dar treci peste asta, pentru ca aici esti nascut.
Si faci sutele de km pana la casa parintilor, in tot atat timp cat ai facut miile de km pana la granita cu Romania.
Nu e problema... esti ACASA si te simti nemaipomenit.
Iti imbratisezi parintii, ii pupi si sentimentele de revedere te coplesesc. E normal.
Dar... dupa cateva zile numai, copilul te intreaba daca mai stati ca se plictiseste, nevasta nu-si mai gaseste locul si toti te intreaba cand plecati.
Pentru ca vecinul nu-ti zambeste cand te intalnesti cu el pe strada, daca te lovesti din greseala cu cineva pe drum nu se va scuza, pentru ca omul de la ghiseul unde iti ceri un pasaport nou te repede si te trimite la rand, pentru ca pana si cand cumperi o eugenie de la magazinul din colt, vanzatoarea te trateaza cu sictir.
Si atunci, te gandesti ca pleci iar si pana te intorci cu siguranta se va schimba mentalitatea pe care tu deja ai rearanjat-o.
Ajuns inapoi, mergi la servici si le povestesti colegilor ce minunat a fost, iar seara cand ajungi acasa, ii explici nevestei de ce e bine sa faci un imprumut la banca sa ai casa ta aici, in strainatatea asta nenorocita.
Dupa inca ceva vreme, ai cheile de la casa ta cea noua, platita in rate, ce-i drept, pana la sfarsitul vietii tale, dar a ta.
Si incepi sa mergi din ce in ce mai rar in Romania, iar dupa ultimul drum in care ti-ai ingropat parintii, nu mai iei in calcul sa ajungi acolo, pentru ca nu mai ai la cine.
Acum esti batran, un emigrant cu copii naturalizati, doar pasaportul tau mai indica faptul ca esti roman si sufletul tau care a ramas legat de casa in care te-ai nascut.
Copiii tai au pasapoarte straine si esti fericit ca macar vorbesc romana si au aflat de radacinile lor.
Cateodata ti se umezesc ochii cand te gandesti la copilaria ta, la parintii tai si la locurile in care ai crescut.
Dar... viata este asa, tu ai ales si traiesti cum vrei.