Furia din noi

Nu-ti mai iese din minte sa emigrezi, toate iti merg pe dos, la tine in tara ti se pare ca te sufoci si nu vezi decat o singura solutie, sa pleci, sa-ti faci un nou rost, intr-o tara civilizata unde ai auzit ca toate sunt ok, nu se da spaga, oamenii sunt draguti, sistemul sanitar e primitor si angajatorii nu-ti incalca drepturile. 
Cu cincizeci de euro in buzunar si cu un bilet de autobuz, pleci catre un nou inceput, vrand sa te eliberezi. 
Care are noroc de ceva neamuri la care sa stea, e ok... care nu, o perioada poate alege si umbra unui pod, o cutie mai mare din vreo zona parasita, important e sa faca niste bani sa supravietuiasca. 
Mergi in locuri unde se strang romanii, incerci sa afli ceva de munca si pana la urma gasesti la vreun conational care e de multa vreme aici. 
Si ti se pare putin pe cat muncesti, dar nevoia te impinge sa o faci, pentru ca stomacul tau isi cere portia si trebuie sa i-o dai ca sa poti continua. 
Aici afli ca empatia, mila si corectitudinea nu exista, asa cum te asteptai cand ai plecat. Afli ca acel conational care ti-a intins mana, nu a facut-o din bunatate, a facut-o doar pentru ca esti nou si poate ''sa traga pe tine'' pana te destepti si n-o sa mai accepti. Afli ca duminica la biserica lumea se aduna sa vada ce e mai nou in comunitate, cine a mai falimentat, de cine s-a aflat ca face bani sau a falimentat, cine si-a mai luat o masina noua, mai putin sa se roage si sa fie iertatori cu aproapele. 
Si trece un an, apoi doi si tot asa... si te destepti, incepi sa cunosti bastinasi, oameni care intr-adevar au nevoie de munca ta, oameni care nu te tin degeaba dupa program, oameni care iti platesc pretul corect pentru munca ta si te apuca o furie interioara de zici ''nu mai vreau sa vad romani niciodata''. 
Si incepi sa ocolesti romanii, cand esti in magazin si auzi romana incepi sa vorbesti cu nevasta in alta limba, doar nu te-or baga in seama. 
Dar si aceasta furie iti va trece, pentru ca romanii aia pe care nu vrei sa-i mai vezi, sunt vecinii tai, oameni care nu ti-au facut nimic, oameni care au trecut prin aceleasi experiente si te gandesti ca ''nu toti romanii sunt la fel''. 
Da... nu toti romanii sunt la fel. Este perfect adevarat. 
Si deja dupa ce treci de sapte sau opt ani in strainatate, nici macar nu mai urmaresti posturile tv romanesti, nu te mai intereseaza cine e la putere in Romania, ti-e egal de alegeri sau daca mergi la vot mergi doar sa mai schimbi o vorba cu compatriotii, copiii tai vorbesc romana stalcit si gandul ca mergi in concediu la cealalta ''acasa'' iti da fiori pe sira spinarii. 
Incepi sa nu te mai uiti urat si ciudat la gay, nu te mai oripileaza copiii cu dezabilitati care incearca sa se joace cu copilul tau, il lasi chiar si cu copiii de tigani sau de negri, ceea ce era de neacceptat in tara. 
Cand ramai fara rudele din tara, fara parinti mai ales, decizi sa nu mai mergi acolo, pentru ca mai ai multe de vizitat in celelalte colturi ale lumii.
Si copiii tai nu au nicio tangenta cu Romania, doar telefoanele date la bunicii care acum nu mai sunt... 
Incet si sigur, dupa douazeci de ani, o sa stai sa te intrebi ''cum naiba de puteam sa mananc dimineata la prima ora paine unsa cu slanina''... Si sarmalele le ocolesti ca iti pica greu la stomac, pentru ca au afumatura si-ti vine pe gat inapoi. 
Dar intotdeauna vei spune ca esti roman. Pentru ca vrei sau nu vrei, acolo te-ai nascut si asta ti-e neamul.