fotografia este de pe net
Au 10 si 11 ani, frate si sora din Siria.
Ajunsi aici in Spania de un an, o data cu valul de refugiati care a venit pe jos din Turcia.
Spania i-a primit cu bratele deschise, dupa ce au stat multa vreme intr-o tabara din Austria.
Abel si Shaina sunt doi copii frumosi, care au invatat sa vorbeasca repede in spaniola ca orice copil receptiv.
Au facut cateva clase in tara lor de origine, pentru ca bombele si tirurile de mitraliera i-au cam deranjat si au stat mai mult ascunsi.
Parintii lor sunt oameni normali, musulmani, mama nu poarta burka si tatal munceste la un serviciu pe care i l-au gasit autoritatile locale.
Jumatate din viata lor scurta, au trait-o cu teama, in mijlocul unui razboi pe care ei nu-l inteleg si nu prea au avut vreme sa se joace, sa cante si sa sa zburde, pentru ca a trebuit sa-si caute hrana zilnica, sa stea la cozi pentru ajutoarele ONU si sa se fereasca de arme.
Si ma gandeam la copilul meu, care e fericit si nu are nicio grija. Asa ar trebui sa fie orice copil din lume, de orice natie. Fara ura, fara prejudecati si fara sa oprimam social pe nimeni.
Dintr-un fotoliu cu o cafea in mana, e foarte usor sa spunem ca nu trebuie sa facem nimic, ca nu trebuie decat sa-i tinem la departare, ca ne imbolnavesc sau ca ne strica noua civilizatia.
Va rog sa va ganditi la asta, inainte sa va incruntati si sa nu acceptati ca si ei sunt niste fiinte care au nevoie de o viata normala, veniti dintr-o civilizatie plina de ura si razboaie si e normal sa se poarte ciudat intr-un fel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu