Copilul meu, e un copil fericit

Copilul meu, e un copil fericit.
Si in fiecare zi, imi spune asta, prin felul cum rade, prin felul cum se comporta si prin felul in care isi da silinta sa fie un caracter frumos.
Si stiti de ce?
Pentru ca noi il sustinem in tot ce face, incercam sa-i fim sprijin si orientare, dar in acelasi timp sa nu-l silim sa fie ca noi.
Vrem sa fie EL, o persoana originala, fara sa copieze pe cineva, cu un caracter propriu si liber, nerestrictionat de nimeni.
Are aspiratiile lui, nevoile lui, visele lui...
Noi nu facem decat sa il ajutam sa le implineasca.
Il iubim si-l sprijinim, investind in educatia lui si in aspiratiile lui.

Emigranti

Stateam si ma gandeam, cum ar arata Europa fara emigrantii romani care muncesc in Diaspora.

Cred ca nu ar fi prea roza situatia. Muncim mult, ieftin si bine.

Si tot nu suntem apreciati la adevarata valoare, pentru ca 1% dintre ai nostri, ori cersesc, ori fura, ori mai stiu eu ce fac.

Sa nu uitati ca emigrantii au ridicat lumea.

Depinde din ce unghi privesti...

Am fost la aprozarul din colt de am luat niste salata, rosii, banane, prune si castraveti... chestii de-astea ''leguminoase''. 
Mahomed, marocanul proprietar, ma intreaba daca in Romania mai e criza cum e la ei in Maroc. 
M-am uitat intr-un ochi la el si i-am zis ca la noi nu a fost niciodata criza, ca intotdeauna am fost saraci. 
Daaaaa... raspunde el, de-aia va plimbati voi romanii pe-aici numai cu masini scumpe si mergeti numai in locatii de lux. 
Pai deh... nu ti-am zis ca la noi nu a fost niciodata criza?

Schimb

De cand m-am mutat in Spania, mi-am schimbat stilul de viata. 
Romania m-a ajutat sa fiu ''baiatul descurcaret'' care cu o mica spagulitza si un zambet ''cu dintzii dezveliti'' rezolva micile inadvertente din ritmul vietii mele cotidiene. 
De cand sunt aici, nu ai cui sa dai o spaga, nu ai de ce sa te feresti de un control... cam linistita treaba. 
De ceva timp incoace... nu mai pot sa stau fara somnul ala mishto dintre ora 14 si 16... Dar m-am invatat. 
Nu cred ca vreau sa schimb inapoi.

Mda...

Printre multe alte chestii, imi iau din Mercadona o cutie de prezervative...
Ajung la casa si dupa ce trece prin masina toate produsele, ajunge la cutia sugubeata. 
- Hahaha... noche caliente, hahaha... Zice ea... 
M-am pus rosu si nu stiam cum sa ma car mai repede. 
Ce ti-e si cu occidentalii astia...

Impreuna

Zile si nopti, luni si ani... impreuna. 
Bine, rau, fericire, disperare, tensiune si destindere, toate la un loc intr-o viata. 
Am ajuns sa traiesc viata ei, pentru ca a mea deja nu-mi mai apartine. Am daruit-o. 
Si este in siguranta in mana lor, a ei si a baiatului meu. 
Se pricep de minune sa o pastreze frumoasa, armonioasa si sa aibe grija de ea. 
Este o binecuvantare sa iti unesti destinul si viata cu cineva, sa nu traiesti doar impreuna. Pentru ca avand o viata comuna, ai parte de totul la dublu.
Zile si nopti, luni si ani... impreuna.

Perfect

Nimeni nu e perfect... de exemplu eu sforai noaptea.

Vreau sa uit

Chestia cu "nu uita de unde ai plecat" mi se pare o chestie ciudata...
Poti sa uiti. Chiar e bine sa uiti. 
Am mai zis-o si o mai repet. 
Trebuie sa evoluezi si daca nu mai vrei sa faci ce ai facut sau nu vrei sa mai ai aceleasi obiceiuri, uita "de unde ai plecat".
Cei care sunt plafonati, nu uita. Pentru ca nu pot. Mai mult

Saracie

Nu stiu daca ati observat, dar saracia aduna oamenii iar bogatia ii indeparteaza unii de altii. 
Nu-mi imaginez de ce, ca tot intr-o groapa ajungi sau tot cu o furculita mananci. 
Nivelul de cultura trebuie sa conteze intr-o relatie de amicitie. 
Nu m-ar deranja sa fiu prieten cu un Conferentiar Doctor Docent fara casa si pe drumuri, dar nu as putea cu siguranta sa fiu amic cu unul ca Becali, care este un imbecil cu bani. 
Sunt care fac ceva bani si devin snobi. 
Si revin la realitate dupa ce ii pierd.
Banii sunt doar un instrument.
Adevarata valoare a unui om este alta. Nu va lasati inselati de ce are cineva.
Minunati-va daca e cazul de mintea lui. Restul...

Discutii

Din cand in cand, am nevoie sa stau de vorba cu mine. 
Si momentele astea mi se par cele mai importante, momente in care constientizez cum este viata mea si ce vreau sa fac cu ea. 
Sunt discutii serioase, despre familie, despre vecini, despre oamenii importanti de pe langa mine, despre ce am devenit si despre ce voiam sa devin. 
In general, se termina bine toata sporovaiala asta, dar mai sunt dati cand sunt certat bine. 
Dar intotdeauna, toata treaba asta e constructiva.

Ploua

Ploua. 
Incet si cu picaturi marunte. 
Motanul meu, sta in fata geamului si parca numara picaturile de ploaie. 
Cu labuta lui, incearca parca sa-l stearga sa poata vedea afara.
E linistit... si eu sunt linistit. 
Ploaia asta ne face sa cadem intr-o letargie puturoasa, ca mirosul unui Jack Daniels, dupa o noapte de petrecere.
Ploua.

Obosisem

Obosisem...
M-am intins in iarba plina de trifoi, pe spate, la umbra unor copaci mari si batrani, care aruncau o racoare binefacatoare trupului meu istovit si secatuit de atata caldura. 
Eram asa istovit, incat simteam ca imi intra in cap o pietricica pe care ma asezasem, dar nu aveam puterea sa ma misc. 
Ma uitam la trifoi, sa gasesc unul cu patru foi, sa simt ca nu m-a parasit norocul. 
L-am vazut... si m-am linistit. Norocul nu ma parasise. 
Cum nu ma parasise nimic bun din viata mea. Tot ce a fost bun, a ramas langa mine.
Doar obosisem...

Si noi plangem

M-a intrebat fiu-meu daca baietii plang... pentru ca el cateodata mai plange cand se loveste si vrea sa stie daca asa face un barbat. 
Da fiul meu... si barbatii plang. 
Eu am plans cand eram mic si am crezut ca tata nu mai vine acasa, ca era in delegatie. 
Am plans cand m-a tras dirigintele de urechi ca am spart geamul la scoala cu o mingie...
Am plans cand mi-a murit un coleg de scoala...
Am plans cand a murit bunicul meu...
Am plans cand am luat examenul la liceu...
Am plans cand am plecat de-acasa de la parinti...
Am plans cand te-ai nascut tu...
Am plans cand ai intrat la scoala...
Da, fiul meu... si barbatii plang.
Suntem oameni, avem simturi si sentimente. Este normal ca si barbatii sa planga.

Ard

Imagineaza-ti viata ca pe un chibrit. 
Cand te nasti, gamalia se aprinde. Dupa care, acest foc nu se mai opreste pana nu ai ars de tot. 
Si arzi... pentru tine, pentru altii, unii mai repede, altii mai incet, dar cu siguranta intr-un final, toti termina acel lemn. 
Daca te mentii verde, arzi mai greu. Dar daca te usuci... arzi mai repede. 
Sufletul... despre acest lemn e vorba. Mentine-l verde si sfarsitul va veni mai tarziu. 
Inconjoara-te de lemne verzi, ca sa-ti alimenteze si corpul tau cu apa, sa te mentina verde cat mai mult timp.
Tine minte... flacara o poti incetini, dar nu o poti stinge.

Frica

Aveam vreo 25 de ani... nu eram un barbat dupa care sa moara femeile cand ma vedeau. 
Dar sansa mea, este ca stiam sa vorbesc din prima bine. Adica nu ratam sa arat ca nu-s imbecil si atunci puteam sa continui. 
Ea s-a lipit de mine fara sa stiu eu cand. 
Aveam o atitudine foarte ciudata, nu faceam niciodata avansuri femeilor. 
Nici pe ea nu am intrebat-o nimic. Nici macar daca vrea sa se marite cu mine. 
Este frumoasa. Intotdeauna a fost frumoasa. Toata, inclusiv sufletul ei e frumos.
Si dupa aproape douazeci de ani, imi e frica s-o cer de nevasta, sa nu o incurc.
Pentru ca eu, sunt asa cum sunt. Ma stiu bine si nu stiu ce a vazut minunata asta la mine.
Doar stiu ca-s norocos. Cel mai norocos.

Multi in unul singur

Stateam si ma gandeam cati oameni sunt intr-un singur om? 
Cu siguranta ca sunt mai multi, atata timp cat suntem capabili sa facem atatea lucruri intr-o singura zi. 
Este comerciantul, care cumpara fructe si paine dimineata, este omul fara griji, care bea cafeaua de la ora 11, este muncitorul, care lucreaza pana dupa masa, este parintele care ajunge acasa si face temele cu copilul si iese cu el in parc, este romanticul, care are grija de partener inainte de a se culca... 
Pe toti astia respecta-i, pentru ca fac parte din tine.

Toamna

Am un sentiment ciudat... cred ca simt toamna. 
Desi ma port ca un adolescent din cauza lui fiu-meu, pentru ca il consider ca si fratele meu mai mic, totusi simt rugina frunzelor si albirea nejustificata a parului. 
Ma misc usor, traiesc usor, respir usor, zambesc usor... dar toamna e in preajma. 
Fac eu intr-un fel sa ramana vara cat mai mult. Dar ma tem ca timpul nu ma va asculta.

Vremea trece

Hai sa va mai spun cate ceva... 
Cand eram pustan, in liceu, eram un baiat rezervat. Nu ma consideram prea frumos si nici extraordinar de atragator pentru fetele din scoala. 
Si totusi, eram destul de inconjurat de adolescentele de varsta mea, ba chiar si de alea cu un an mai mare ca mine. 
Eu puneam asta pe baza faptului ca suntem colegi, dar mai tarziu prin clasa terminala, m-am prins care e treaba si am inceput sa fac ravagii printre ele, mai ales ca in ultimul trimestru aveam si masina cu permis.
Dar nu despre asta era vorba...
Mai tineti minte ce senzatie misto era cand ieseai cu o fata in oras si stiai ca e ''fata ta'' si ca se uita prietenii dupa voi, sau cunostintele, sau chiar simplii trecatori...
Erai asa de mandru si cu o bunastare sufleteasca extraordinara, o tineai de mana sau dupa mijloc si lumea era a ta... evident si fata.
Si acum, dupa multi ani, cand ies pe strada cu Ligia, simt aceasi mandrie si bunastare sufleteasca, stiu ca e ''fata mea''...
A mai aparut un barbat pe langa noi, are noua ani si simt aceasi mandrie si la el.
Cred ca am imbatranit de am inceput sa povestesc asa ceva...

Turta dulce

Mananc turta dulce si ma uit pe Facebook...
Vad poze cu glume despre sex, vad smecheri care fac glume deplasate despre aia care nu au bani sau muncesc, vad manele si bruneti care epateaza aratand lanturi groase si bani, vad hoti de toate natiile care dau lectii de cum fura prin magazine, vad un filmulet cu un arab care lasa un ghiozdan si toti fug, vad buci multe si discutii interminabile despre invidie si nerecunostinta... 
In ultima vreme se ridica incultura, lumea iti sare la gat daca are alta opinie, iti inchide usa in nas in loc sa discute, te injura daca nu spui ca el, daca esti mai amarat imediat se gaseste unul sa te faca sa te simti inferior, oamenii sunt mandri, nu mai stiu sa traiasca frumos, ti-e si teama sa mai pui vreo poza ca imediat esti pus la zid, ca esti fericit nu e bine, ca esti trist iar nu-i bine, ca daca iti merge bine te injura, daca iti merge prost esti tembel, ca nu stii sa te descurci...
M-am cam saturat de virtualul asta. A devenit ca o buba care supureaza si de-abia asteapta sa apara unul cu un bisturiu sa taie pielea sa sara puroiul.
De ce dracu' nu se distreaza lumea pe-aici?

Viata de emigrant

Acum cativa ani, ne-am luat familiile si am plecat din Romania sa ne facem o viata mai buna. 
Ca am nimerit-o mai buna sau mai rea, fiecare dupa cum a avut norocul. 
Sunt foarte convins ca nici Johanis, sau Cristian David, sau Titus Corlatean, sau Ponta, sau oricare din Guvernul ala, nu ne duce grija. 
Ei au grija de spagile lor, de combinatiile cu statul si ne considera un izvor numai bun de bani adus la PIB-ul Romaniei. 
Noi, ne-am adaptat. Copiii nostri invata in alta limba, dar mancam aceiasi slana afumata, avem aceleasi metehne si acelasi dor de tara.
Voi care sunteti acolo... oricat ne-ati blama, nu veti intelege de ce am ales sa traim aici, pana nu veti face si voi pasul acesta.
N-o ducem bine. Dar nici foarte rau. Aici suntem respectati de sistem si suntem considerati oameni. Asta e diferenta.
Probabil ca vom veni inapoi... noi, generatia batrana.
Dar copiii nostri, cred ca doar vacantele o sa le petreaca acolo, pentru ca Romania nu se va schimba. Niciodata.
Nu fiti suparati pe noi. Am vrut o viata mai buna, Atat. 

Chestie de practica.

Azi am vorbit despre Romania la niste straini. 
Erau mai multe natii. Vreo doi spanioli, un neamt, un suedez si un rus. 
Le-am povestit despre orasele noastre frumoase, despre castelele din munti, despre oamenii de treaba care te intampina cu paine si sare, despre copiii minunati care castiga Olimpiade, despre Nadia si despre Hagi, despre Coanda si Brancusi...
Le-am vorbit despre mama, despre tata, despre felul nostru de a educa copiii familiei, despre romanii care sunt emigranti si despre bucatele noastre gustoase.
Bineinteles ca am vorbit si despre fetele noastre balaie sau brunete, despre Bucuresti si despre litoralul nostru frumos.
Le mai spuneam, dar au intrebat si despre politica noastra, despre sanatate si politie, administratie si guvern, iar eu m-am facut ca ma grabesc...
Pentru ca prea frumos le-am povestit tot, ca sa inchei cu ceva murdar si urat.

Romania, fata mea frumoasa...

M-am nascut intr-o Romanie cu parul de aur, cu spice intr-o mana si cu o secera in cealalta mana. Era o fata frumoasa si blonda, tinuta in scurt de parinti. 
Avea ce sa secere, avea din ce sa faca paine si din putinul pe care il avea, reusea sa hraneasca pe toata lumea. 
Tatal ei, era cam ciudat, construia multe cladiri, era cam megaloman si avea o obsesie pentru fata lui. 
Cand a ajuns la adolscenta, cineva i-a omorat tatal si fata a ramas putin debusolata. 
Au trecut in astia 26 de ani de la moartea tatalui ei, multi barbati prin viata acesteia, siluind-o si luandu-i cam tot ce avea.
Viata a facut-o sa fie curva si din cauza barbatilor care au trecut pe la ea, s-a ramolit, nu prea a mai putut sa hraneasca pe toata lumea si unii din noi am plecat de pe-acolo.
Ramolita si batjocorita, fata cu cosite si cu spice de aur in maini, a devenit o curva batrana care lucreaza intr-un bordel clandestin, unde isi fac nevoile toti care trec prin fata localului.
Pacat de ea, ca era asa de frumoasa si tanara...